h1

ciocolata sau gogoaşa?

aprilie 7, 2008

În general nu ispitesc oamenii să citească posturile. Nici astăzi nu o voi face. Tot ceea ce fac este să vă ofer 2 sortimente de desert, din care puteţi să îl alegeţi pe cel care vă este mai aproape de inimă. Nu vă ispitesc, ci vă suplinesc cu energie pe gratis. Vă umplu cu energie şi o oarecare euforie pentru a citi mai cu drag.

Energia este prezentă peste tot, sub diferite forme.
Energia este manifestată interior, sau exterior.
Deschid subiectul: energia stărilor interioare, mai bine zis energia sentimentelor.
În relaţiile interumane, sentimentele, deci energiile, pot fi pozitive sau negative.
Negativ sau pozitiv?
Energiile negative sunt prezente în noi şi sunt direcţionate către un receptor, către o persoană. Fluxul acestor energii este transportat către acea persoană, dar dată fiind prezenţa instinctului de apărare, omul îşi ridică un scut, iar energiile negative se reîntorc asupra noastră. Acest lucru, repetat, ne distanţează/răneşte şi ne va face la un moment dat să renunţăm la negativism. Dacă acţiunea va avea loc în acest fel, energiile negative către acel receptor vor dispărea, iar tu vei mai primi o ciocolată/gogoaşă. Într-un fel beneficiem prin prisma propriilor noastre energii negative prin faptul că îndepartandu-ne de ele, lăsăm loc celor pozitive.
Energiile pozitive, prezente în noi, sunt direcţionate tot către un receptor, către o persoană. Energia pozitivă are o direcţie precisă, iar receptorul acceptând aceste energii, le va găzdui. Din acest punct de vedere avem două beneficii: în primul rând energia pozitivă ne este găzduită şi în al doilea rând aceasta se reflectă şi asupra noastră dându-ne ambiţie şi împlinire (să nu uităm al treilea beneficiu: primim la rândul nostru energie pozitivă de la acea persoană, din care o parte la rândul nostru o reflectăm asupra deţinătorului).
DAR
“Energiile pozitive, prezente în noi, sunt direcţionate tot către un receptor, către o persoană”, dar care nu ne găzduieşte energiile. Nu deţine scut, ci pur şi simplu nu acceptă energiile noastre pozitive. Mai bine zis, nu există din punct de vedere al sensului cuvântului “receptor”. Nereceptând energiile, acesta nu există. Energia noastră pozitivă fluctuează în van. Este pierdută degeaba.

Ce beneficiu avem aici?

Minus unu. Pentru încă o ciocolată/gogoaşă, raspunde :

Cum îmi pot auto-reflecta energia pozitivă înapoi ?

Liber la interpretări.

h1

Totusi, speranta poate pieri.

aprilie 6, 2008

Ce a fost intai:

Binele sau raul?
Oul sau gaina?
Intrebarea sau raspunsul?

Nu conteaza raspunsul, pentru ca e mai importanta legatura dintre aceste cuvinte perechi. Dintre bine si rau, dintre ou si gaina si dintre intrebare si raspuns. Fiecare pereche are termenii comutativi. Nu exact ca intr-o inmultire, ci asemanator, prin faptul ca fiecare se poate genera pe fiecare.

Dintr-un bine poate iesi un rau. Dintr-un rau poate iesi un bine. Dintr-un bine poate iesi un rau. Dintr-un rau poate iesi un bine.
Dintr-un ou poate iesi o gaina. Dintr-o gaina poate iesi un ou. Dintr-un ou poate iesi o gaina. Dintr-o gaina poate iesi un ou.
Dintr-o intrebare poate iesi un raspuns. Dintr-un raspuns poate iesi o intrebare.

Dintr-un raspuns poate iesi o intrebare?

Eu raspund da. Cum asa?
Cat timp raspunsul nu e 1, 2, 4, 10 (logic) sau luni/marti/iunie/iulie (clar definit), dintr-un raspuns va iesi o intrebare.
Exemplific concret.
“Afara e soare.” -> “Se va innora mai tarziu?”
Exemplific mai adanc, dar general.
“Viata mea e plina de probleme. Fiecare problema o rezolv cu un raspuns. Majoritatea parte a timpului caut acest raspuns. Tanjesc dupa el. Mai bine zis, sper la un raspuns. Pana in momentul in care il gasesc. Il analizez. Ce observ? Ca genereaza alte si alte intrebari. Ce sa fac?! Pornesc in alta cautare de raspunsuri.”

Raspunsul este da: dintr-un raspuns iese o intrebare. E bine sau nu? Pentru ca e posibil sa nu mai rezisti la un moment dat. Sa nu mai poti sa tot cauti raspunsuri care vor genera la randul lor alte intrebari. Raspunde. E bine sau nu?
Bine sau nu, acest lucru are loc in fiecare zi. In fiecare ora. In fiecare minut. Chiar acum. Ce ne tine pe noi vii? Ce ne tine vii in cautarea raspunsului ?
Ce ne tine pe noi vii, te va tine si pe tine viu cand vei cauta raspunsul in pagina asta. Indiciu: raspunsul este singurul cuvant scris diferit si este un verb.

Sper. Speram. Speranta.
Speranta te arunca in fan si te pune sa cauti acul, pentru ca stie ca il vrei.
Speranta ne ajuta sa gasim raspunsul, il intinde si genereaza alte intrebari, pentru ca stie ca vrei raspunsul mare.
Speranta ca vei gasi un raspuns te-a facut sa cauti cuvantul din pagina.
Speranta ne tine vii, pentru ca face parte din noi.E un instinct uman, un impuls natural.
Speranta MA tine ocupat in viata, imi da un rost in viata.

Iti mai pun intrebarile:

Cum treci la un nou raspuns daca ignori intrebarea? Cum treci la o noua intrebare daca nu cauti raspunsul?

Cine stie cate papusi matryoshka mai sunt daca tu nu incerci sa descoperi?

Vreau raspunsuri.

h1

Linii si linii

aprilie 1, 2008

linii

A:

Lumea e plina de linii. Imaginea de mai sus este plina de linii. Ce vezi prin ele, ce iti transmit, ce ar putea reprezenta? Te rog sa lasi comment cu raspunsul tau, dar cum numai 4/10 persoane (in cel mai bun caz) o sa faca chestia asta, atunci te provoc sa iti raspunzi tie la intrebare, sa-ti pui imaginatia la bataie.

Raspunzand la intrebare ai sacrificat 5 minute pentru mine si 5 minute pentru ziua de 1 Aprilie.
In total ai castigat 10 minute de farsa.
ACUM, sa fim seriosi.

B:

Ieri, azi si maine reprezinta trei zile distincte, reprezinta trei dimensiuni temporale diferite.
Ieri- linia trecutului.
Azi- linia prezentului.
Maine- linia viitorului.
Extrag din aceste trei elemente doar doua : azi si maine. Ele reprezinta pentru mine dimensiunile temporale modificabile. Reprezinta plastelina la care pot lucra, guma de mestecat pe care o pot intinde cat vreau inainte sa se intareasca.

C:

Sunt un om care traieste. Sunt o persoana care vrea multe de la viata, dar pentru asta trebuie sa si ofer.
Trebuie sa dobandesc anumite calitati care sa le folosesc in relatia cu mediul inconjurator, pentru ca in final sa beneficiez din asta.
Calitatile le am din nastere. Acest “trebuie sa dobandesc anumite calitati” se refera la faptul de a-mi identifica aceste calitati pentru a MI le putea insusi. Degeaba le am daca nu le vad, nu-i asa?
Si totusi si daca le identific, este riscul sa nu mi le pot aprecia la adevarata lor valoare.
Vorbesc de noi oamenii si cred ca toti am avut momente in care am fost multumiti/nemultumiti de noi si indiferent de imprejurare, au fost momente in care am facut-o cu totul si cu totul invers(ne-am multumit cu noi cand nu trebuia si ne-am nemultumit cu noi cand nu era momentul).
Si ma intreb cum e mai bine? E mai bine sa fiu multumit asa cum sunt sau sa ma indoiesc de mine ?
La fiecare dintre actiuni, interpretari ale publicului ne vor afecta intr-un sens bun sau rau :
+ “O, ea fiind multumita de ea, e o persoana increzatoare in propriile forte si va reusi in tot ce face.”
- “Cred ca e prea comod cu el. Se multumeste cu prostia lui. Intr-o zi o sa o dea in bara rau de tot.”

+ “Cred ca faptul ca nu e multumita de ea o va ambitiona la mai mult si la mai bine.”
- “Lasa-l, ca indoindu-se de sine, ii face si pe restul sa se indoiasca de el.”

A+B+C = ?

Cele 10 minute de farsa au fost o farsa.
Farsa peste farsa, logic, ne da un adevar.
Totul a avut un scop.
Te voi ruga sa suprapui/aduni cei trei termeni: A, B si C si concomitent sa raspunzi la intrebarea: “A+B+C=?” ?

In imaginea de sus aveam reprezentate doua linii mai accentuate: una sub forma de treapta si cealalta sub forma de funie.
Acestea reprezinta pentru mine evolutia omului in viata. Evolutia mea ca om poate sa fie brusca(sfoara) sau moderata(treapta). Cum e mai bine?
- Sfoara pentru mine inseamna grabire. Grabire prosteasca si riscanta.
+ E mai sigur sa urc niste trepte, nu conteaza in cat timp. Incet, dar sigur.

Urcarea treptelor implica automat si starea mea. Starea mea asupra mea. Cum ma situez fata de mine in acel moment? Sunt multumita de persoana mea sau invers? Care dintre stari ma va ajuta sa urc scarile cum trebuie?
- Sunt nemultumita. Sunt nemultumita de mine pe linia prezentului si momentan asta ma deranjeaza. Vreau ca evolutia mea sa se faca concomitent cu aparitia viitorului. Trag de mine in sus, dar pana cand? Invoiala si-a scos armele si ma va nimeri la un moment dat. POC!
+ Sunt multumita. Sunt multumita de mine pe linia prezentului si acest lucru ma va ajuta sa avansez, dar la urmatoarea scara daca stagnez tot la nivelul la care eram pe scara anterioara, nemultumirea isi face loc. Sa las indoiala sa ma tinteasca din nou?
Nu.
Atunci voi fii multumita de mine acum si pot fi multumita de mine in viitor,  cu conditia ca maine sa nu fiu ca azi. Luna viitoare sa nu fiu ca luna asta.
De data asta eu imi scot armele.
SUNT cu un pas inainte.
Priveste.

linii2

h1

Start!

martie 29, 2008

Sotron

Iti place sa alergi ? Atunci fugi repede la postul : “Foloseste-TI piciorul!”.
Iti place sa umbli ? Atunci plimba-te pana la postul : “a alege”.
Iti place sa ti se dea raspunsuri ? Atunci citeste aici.

In aceste doua posturi avem prezente doua elemente de care vom avea nevoie: acestea fiind drumul si picioarele.
Cand te-ai nascut si ai deschis ochii, ai inceput calatoria vietii: pe un vapor, pe bicicleta, in masina, pe un munte, unde vrei tu.
Viata pentru tine poate insemna o calatorie cu orice mijloc de transport si in orice zona.
Eu percep calatoria asta in cel mai simplu mod. Pe un drum si pe jos.
Ce presupune acest drum? Presupune strabaterea lui, presupune mersul inainte.
Cu ce drum avem de-a face? Cu un drum drept si simplu? Pai ia gandeste-te. Cum e viata? Dreapta si simpla?
Nu.
Avem de-a face cu un drum intortocheat, plin de obstacole si de experiente imprevizibile.
Pentru a-l putea strabate, trebuie sa ne deplasam cursiv si pe ambele picioare.
Cum asa? Sa zicem ca ai inceput drumul. Te indrepti inainte cu voiosie si entuziasm. Dai de primul obstacol, de o prima experienta revelatoare, care te zdruncina, te loveste. Te face sa nu mai poti calca pe un picior. Esti ranit, dar a trecut si te bucuri ca s-a terminat, ca un prim obstacol a disparut. Continui. Continui increzator intr-un singur picior.
Dar cat crezi ca vei reusi sa avansezi? Un pas, doi, zece? Poate mai mult?
Pana cand?
“Pentru a-l putea strabate, trebuie sa ne deplasam cursiv si pe ambele picioare.”
Pe ambele picioare. Nu te poti bucura ca acel obstacol a trecut cand tu nu ai trecut peste el.

Asa ca te intreb din nou:

Pana cand?
Pana cand rezisti sa joci sotron?

h1

3

martie 27, 2008

water

Te-ai nascut.

In viziunea mea, esti un simplu pahar. Gol. Din momentul in care ai fost nascut, continutul tau s-a marit. De la gol, la o picatura. Nu de alta, dar afara ploua. Ai simtit ceva nou, ceva revelator. Ai descoperit ca exista in jurul tau si altcineva/altceva. Ai inceput sa cauti, sa vrei sa gasesti mai mult. Din pacate ploaia continua si erai obligat sa primesti picaturile de apa. Nu iti parea rau,deoarece continutul tau devenea tot mai insemnat. Au trecut zile cu soare, cu ploaie, tu tot mai mare.
Tot asa pana cand intr-o zi te-ai cutremurat. Picatura care a cazut, nu era asemanatoare cu celelalte. Era o zguduire, o noutate, era o lacrima.Era o experienta care te-a speriat pentru ca te-a facut sa vezi, sa simti si alte lucruri. Ti-ai spus ca de azi inainte, te vei feri de alte picaturi diferite de cele cotidiene. Au mai trecut zile si ai inceput sa te gandesti ca atunci cand te-ai nascut, tu ti-ai propus “sa cauti, sa vrei sa gasesti mai mult” si cand ai gasit ceva nou , l-ai refulat. Dorinta ta de a regasi acel nou s-a dublat, ba chiar triplat.Ai inceput sa cauti, sa gasesti si sa accepti alte “noutati”. Experientele traite de altii te-au facut sa-ti cauti propriul nou.
*Care altii? altii scriitori, altii actori, altii prieteni.
*Unde? in simplii tai pasi de zi cu zi. Facuti INAINTE !

One of my Short Phrases: “Lasa paharul sa se umple nu numai din perspectiva ploii.”

h1

daca nu, las-o balta

martie 26, 2008

Run

Sa luam un exemplu.

Nu esti multumit, te plangi zilnic, nimic nu este asa cum ai vrut.Ai vrea sa scapi de tot ce e in jurul tau, ai vrea sa nu mai fi aici.Dar ti-ai raspuns la intrebarea : ai fugi acum de tot si detot?

Cand accentuezi/alegi o solutie , te transpui si aplicand-o?Daca da, si acum?

Liber la interpretari.

h1

a alege

martie 26, 2008

two roads

Daca un drum s-a despartit accidental in doua si fiecare parte are traiectoria sa, transformandu-se astfel in doua drumuri,totodata intre ele dezvoltandu-se natura(copaci,plante, flori), intrebarea e: sacrifici natura pentru ca cele doua drumuri sa redevina unul?

Liber la interpretari.

h1

2

martie 24, 2008

aa

Am prieteni pe care uneori ii ajut cu sfaturi, ii ajut sa ia decizii.

Am prieteni care uneori ma ajuta cu sfaturi, ma ajuta sa iau decizii.

Teoretic , daca ramanem singuri singuri cine ne ajuta?

Soarele?

Cainele?

Telefonul?

Google-ul?

Noi? Sigur ca noi!Eu pe mine, tu pe tine, el pe el.Ma intreb acelasi lucru ca si tine : de ce nu m-am putut ajuta pana acum?

Eu nu sunt tu si tu nu esti eu,tocmai de aia nu pot aplica acelasi algoritm de dat sfaturi si luat decizii.Trebuie sa ma ma privesc ca pe tine, ca pe un personaj in propria poveste.Ma vizualizez printr-o stare de disociere.

Dar in continuare ma intreb ce te intrebi si tu: de ce nici acum nu ma pot ajuta?

Ma strofoc.Pornesc de la “decizie”.De ce nu pot lua o decizie in propria favoare?Sa vedem: ce inseamna o decizie pentru fiecare?Inseamna o schimbare, presupune un risc, concluzioneaza chiar cu o rana in mana celui care a luat-o. Oare nu pot lua decizii pentru ca inseamna sa ma auto-ranesc/auto-supun unui risc?

One of my Short Phrases : “A fi propriul doctor inseamna a-ti depasi instinctul de autoconservare.

Pe larg cititi la fratele meu.



h1

1

martie 24, 2008

A

Ratiunea si inima comunica.

Vocea inimii este filtrata de ratiune.Am nevoie de un stimul pentru a face vocea inimii mai puternica.Il pot avea: artificial (tot ce nu tine de mine) sau natural (propria putere de “a striga ce simt”).

Ratiunea si inima pot sa nu comunice.

Comunicarea lor a fost oprita de mine cu ajutorul unui zid.Rational, am renuntat la ce zicea inima. Sentimental, detin un mare gol apasator.

One of my Short Phrases : “As putea ajunge sa iti uit si numele si tot sa te iubesc.

h1

E timpul si pentru un TEST.

martie 20, 2008

Fluier

Omul este TOT.In acest tot este prezent si binele si raul. Binele apare dupa ce am invins un rau.Raul in sinea lui este un bine pentru ca el concluzioneaza un bine. Raul ne afecteaza si ne manipuleaza. Ne tine stransi in coarda sau ne elibereaza mai rapid decat pe altii. Intrebarea e: ne elibereaza el cand vrea sau ne putem elibera si noi ? Vorbim de eliberare. Cand te eliberezi de acest rau? Te eliberezi atunci cand il VEZI.

In acest mic test voi avea nevoie doar de un fluier. In acelasi timp te voi supune si unei probe de imaginatie si de auto-departajare in anumite situatii. Cum vor avea loc aceste “calatorii”? Simplu. Eu o sa FLUIER metaforic, iti voi da o cerinta si tu trebuie sa o indeplinesti.
FLUIER 1: Esti la aeroport.In fata ta ai un instructor care te aseaza in linie dreapta cu cei prezenti langa tine.Vi se da un echipament de protectie , la care te uiti mai bine si iti dai seama ca defapt e o parasuta. In decurs de 5 minute, v-ati adunat toti in avion, care si decoleaza. Orasul devine din ce in ce mai mic. A venit si momentul decisiv : sari?
FLUIER 2: Este vara si esti in vacanta cu prietenii tai. V-ati saturat doar de micile drumetii si de mersul pe litoral, asa ca ei propun ceva nou. Bungee-jumping. Norocul va surade si la numai 30 de kilometri se afla deja un amplasament bine pus la punct. Ajunsi acolo, sunteti instruiti si vi se dau hamurile. Tu urmezi. Echipamentul este asigurat. Mai urmeaza un singur lucru : sari?

Gata testul.Raspunde la intrebari.In care situatie ai fi sarit?Pentru ca fiecare fluierat are un raspuns in aerul fluierat.

CE AM FLUIERAT 1? Ai ales o cadere constanta si lenta. O cadere in prapastia raului. In perioada ta de cadere poti vedea lucrurile maligne, dar nu le poti controla pentru ca in primul rand nu te poti controla nici pe tine. Esti intr-o cadere molateca pentru ca tu ai ales-o asa.Esti intr-o perioada de coma in care esti doar un spectator in propria-ti problema. Te-ai detasat de corp, observi problema ,dar nu poti actiona. Pana cand ? Pana cand ajungi jos.
Raspunsul la test: esti o pana cu care vantul se joaca. Te ridica, te coboara , dar nu te lasa sa atingi pamantul PREA CURAND.
CE AM FLUIERAT 2? Ai ales o cadere brutala si rapida. Vei atinge apa instantaneu. Viteza rapida si contactul cu apa te vor plesni la realitate. Vei putea observa raul acolo unde este si vei putea lua decizii pentru a-l rezolva, pentru a-l transforma in bine.
Raspunsul la test: esti o para care s-a copt rapid. Ai atins pamantul ACUM.

FLUIER: Imagineaza-te acceptand si infruntand raul acum si NU amanandu-l.