Spatiul nu.

*un simplu eu şi un singur context maleabil

- eul pe care l-ai trezit când ai renăscut pentru prima oară-

-contextul de oameni si context de tot-

,

fiecare eu renaşte într-altfel de context, deci creşte altfel, este infuenţat în continuare de concret şi dacă a renăscut.

fiecare prim eu dă naştere la greşeli

care te schimbă-ntr-alt eu

până acum.

E greu să alegi viaţa pe care vrei să o ai şi să o înveţi.

din cauza mea,

a mea de atunci,

care a fost pornită,

din greşeala celei de mai înainte,

datorată nesinconizării precoce şi totuşi tinere,

al celui dintâi,

care,

am fost eu ? -supraeu?

deci eu m-am adus aici

acum

în prezentul clipei

în dezastrul continuu

şi adâncirea continuă a mea, în mine

tot mai mult negru si căcat.

Dar

uneori,

am momente în care chiar pot simţi

împlinirea si fericirea

într-un mod bizar,

cel al suferinţei, sau mai bine zis, al fragmentării de tine.

uneori cu o ţigară şi jumatatile ei

ne putem croi drum spre

un fel de fericire creativă de orizonturi proprii noi

şi totuşi universal valabile

a tot ceea ce înseamna viaţă.

Esenţa umană, e aceeaşi

orice domeniu ai aprofunda din tine.

Pe calea rebelă sau cea formală a concretului

omul şi doar omul

ajunge în aceeaşi direcţie de cunoaştere, de adînc, de înec,

doar că viteza e cea care diferă-

unii depăşesc viteza legală de viaţă

şi plătesc pentru asta.

Astăzi e un moment de fericire al tristeţii

enjoy

asta e

oamenii nu exista pentru ca ei nu vor sa lupte

nu pot

nu poti sa

nu stiu

e greu sa construiesti tu o lume prin tine si prin ceea ce vrei

pentru ca esti piept in piept cu viata

si pentru ca tu esti viata

in gramatica ar trebui doar sa adaugi : O alta viata

in momentul de fata, acum sau oricand, e

cam greu sa creezi comanda totala acuvantului  asupra psihicului

pentru ca,

nu suntem calculatoare.

Suntem doar animale,

semi-oameni

oameni care au renuntat- s-au resemnat

oameni care s-au dedat crearii

oameni care sunt inca in razboi.

oameni care inca

inca vor sa stie

se intampla cu cei care incercam sa ne traim pe noi?

Unde trebuie si ce trebuie sa facem ca sa ajungem unde?

care e viata de care ar trebui sa dam?

Sa spunem ca ne-mpotmolim

In macaz si animalitate

sau intr-o oarecare iubir e

dar unde ne e macar Iubirea?

Unde si cum si unde e unde?

sau.. cine e cine?

noi o parte din cel pe care ar trebui sa-l iubim,

sau ei o parte din noi,

sau eu care ma iubesc pe mine si vreau sa imi fie mie imi bine.

viata

noi iubim viata, din pacate

pentru ca samanta egoului din nastere,

ne iubeste pe noi, doar noi..

Iubim viata prin diferite prisme

la diferite nivele

de la iisus sageata la speranta sublima

sau de la simplul extaz al copilariei

la paranoia care da-n patologie

ajungand si la unica  sinucidere?

Si totusi nu ne e bine in viata

si totusi totul se ruina

ajungem sa inmormantam oamenii care nu mai pot

sa urce si sa care

sa ne care

alaturi de noi

si pe care apoi trebuie

sa le retraim amintirile

si ne retraim amintirile cu ei

si apoi ramanem doar noi

singuri si din ce in ce mai

individ-uali?

tot singuri

pentru ca asta e tot

plus niste

doar farame de unde familiale

explicatii si trairi

sau invers

si-un pic de iar umbre de iubire

si in fata

avem mare mare si alba

viata

care sta langa tine si te oglindeste

pe tine cel in care vezi lumina

sa o tot continui

ca un gurmand de viata si de sine,

nimic nu salveaza, nu te salveaza deloc.

viata isi ia jucariile la un moment dat

si tu nu ai nimic de zis.

a ramas doar muzica in fundal

si in schimb, ea

nu te poate incalzi,

nu poate cuprinde lumea ta dorita

dar

poate asurzi un pic zgomotul de fundal.

enjoy