Ce
se intampla cu cei care incercam sa ne traim pe noi?
Unde trebuie si ce trebuie sa facem ca sa ajungem unde?
care e viata de care ar trebui sa dam?
Sa spunem ca ne-mpotmolim
In macaz si animalitate
sau intr-o oarecare iubir e
dar unde ne e macar Iubirea?
Unde si cum si unde e unde?
sau.. cine e cine?
noi o parte din cel pe care ar trebui sa-l iubim,
sau ei o parte din noi,
sau eu care ma iubesc pe mine si vreau sa imi fie mie imi bine.
viata
noi iubim viata, din pacate
pentru ca samanta egoului din nastere,
ne iubeste pe noi, doar noi..
Iubim viata prin diferite prisme
la diferite nivele
de la iisus sageata la speranta sublima
sau de la simplul extaz al copilariei
la paranoia care da-n patologie
ajungand si la unica sinucidere?
Si totusi nu ne e bine in viata
si totusi totul se ruina
ajungem sa inmormantam oamenii care nu mai pot
sa urce si sa care
sa ne care
alaturi de noi
si pe care apoi trebuie
sa le retraim amintirile
si ne retraim amintirile cu ei
si apoi ramanem doar noi
singuri si din ce in ce mai
individ-uali?
tot singuri
pentru ca asta e tot
plus niste
doar farame de unde familiale
explicatii si trairi
sau invers
si-un pic de iar umbre de iubire
si in fata
avem mare mare si alba
viata
care sta langa tine si te oglindeste
pe tine cel in care vezi lumina
sa o tot continui
ca un gurmand de viata si de sine,
nimic nu salveaza, nu te salveaza deloc.
viata isi ia jucariile la un moment dat
si tu nu ai nimic de zis.
a ramas doar muzica in fundal
si in schimb, ea
nu te poate incalzi,
nu poate cuprinde lumea ta dorita
dar
poate asurzi un pic zgomotul de fundal.
enjoy
