Start!
martie 29, 2008
Iti place sa alergi ? Atunci fugi repede la postul : “Foloseste-TI piciorul!”.
Iti place sa umbli ? Atunci plimba-te pana la postul : “a alege”.
Iti place sa ti se dea raspunsuri ? Atunci citeste aici.
In aceste doua posturi avem prezente doua elemente de care vom avea nevoie: acestea fiind drumul si picioarele.
Cand te-ai nascut si ai deschis ochii, ai inceput calatoria vietii: pe un vapor, pe bicicleta, in masina, pe un munte, unde vrei tu.
Viata pentru tine poate insemna o calatorie cu orice mijloc de transport si in orice zona.
Eu percep calatoria asta in cel mai simplu mod. Pe un drum si pe jos.
Ce presupune acest drum? Presupune strabaterea lui, presupune mersul inainte.
Cu ce drum avem de-a face? Cu un drum drept si simplu? Pai ia gandeste-te. Cum e viata? Dreapta si simpla?
Nu.
Avem de-a face cu un drum intortocheat, plin de obstacole si de experiente imprevizibile.
Pentru a-l putea strabate, trebuie sa ne deplasam cursiv si pe ambele picioare.
Cum asa? Sa zicem ca ai inceput drumul. Te indrepti inainte cu voiosie si entuziasm. Dai de primul obstacol, de o prima experienta revelatoare, care te zdruncina, te loveste. Te face sa nu mai poti calca pe un picior. Esti ranit, dar a trecut si te bucuri ca s-a terminat, ca un prim obstacol a disparut. Continui. Continui increzator intr-un singur picior.
Dar cat crezi ca vei reusi sa avansezi? Un pas, doi, zece? Poate mai mult?
Pana cand?
“Pentru a-l putea strabate, trebuie sa ne deplasam cursiv si pe ambele picioare.”
Pe ambele picioare. Nu te poti bucura ca acel obstacol a trecut cand tu nu ai trecut peste el.
Asa ca te intreb din nou:
Pana cand?
Pana cand rezisti sa joci sotron?
Fainut!!!Pe unde mi-ai umblat lunile astea? Ai jucat” sotron”?
:)
ehei…. aproape ca a devenit obisnuinta sa jucam sotron, intr-un picior sau doua, dupa cum avem abilitatea si dibacia de a ne incapatana sa continuam, totusi sufletul mereu se ridica din genunchi si tresare a zbor… asta in cazul celor puternici, fiecare cu limitele lui, sau dupa cum si-a asternut drumul, sau, mai trist, dupa cum i-au desenat altii pe ” asfalt ” conturul de urmat, da ce, i-a intrebat careva….
probabil pana cand vom intelege ca singuri si fara a ne oferi sansa de a fi umani si solidari, nu facem mari salturi, si da, e important sa nu ne resemnam a privi sotronul de pe margini, caci, nu va pasi nimeni in locul nostru… apoi, trebuie sa-ti pastrezi sau regasesti si pe acel, ” vreau sa continui pentru ca “, altfel… desarte sunt toate;
un articol care spune multe si lasa loc la a cugeta noi la si mai multe, felicitari si respecte,
SIBILLA
Almira…bine ai venit in lumea blogerilor!