h1

7 (A constientiza-2)

iunie 22, 2008

NIVELUL 2

A conştientiza = a conştientiza situaţia în care te afli

INFO:

Traseu : Oradea-Bucureşti
Durata : 12-13 ore
Distanţa :
428,40 km

Acestea sunt informaţiile necesare de care aveţi nevoie în călătoria dumneavoastră. Aşadar aveţi un traseu de parcurs. Distanţa nu e aşa mare, iar durata e suportabilă. Opririle nu trebuie specificate, pentru că imprevizibilul poate apărea oricând. De aceea durata s-a estimat a fi între 12-13 ore, deşi exact sunt 12 ore şi 10 minute. Niciodată nu ştii ce şi cum, dar preferăm să fim anticipativi. Având în vedere informaţiile furnizate, vă dorim călătorie plăcută!

INFO:

Traseu : Prima Clipă - Ultima clipă
Durata : 0-120 ani
Distanţa : N* km (N= număr natural)

Acestea sunt informaţiile necesare pe care trebuie deja să le cunoaştem în călătoria noastră. Avem un traseu de parcurs, în conţinutul căruia ne interesează opririle şi imprevizibilul. Pe acest drum avem anumite stopuri, anumite suferinţe/probleme. Ceea ce ne interesează şi mai mult e felul în care se realizează opririle, cât timp le dedicăm şi cum revenim la traseu. Pentru asta avem nevoie de o hartă. Harta traseului vieţii noastre în care sesizăm foarte bine punctele de oprire. Când avem un punct roşu pe drum, ce trebuie să facem? Trebuie analizat mai îndeaproape. Avem la îndemână un zoom, pe care îl folosim. Noi îl folosim (noi = omul iar omul = raţiune + sentiment ). Aşadar zoomul este alcătuit din: raţiunea care analizează logic datele problemei, ceea ce este foarte bine şi pe de cealaltă parte de sentiment care trăieşte problema. Sentimentul trăieşte, raţiunea analizează. Totul pare exact, dar sentimentul uneori şi de cele mai multe ori hiperbolizeaza trăirea. Cum? Măreşte punctul până când acesta devine propria hartă, iar atunci raţiunea se învârte după propria-i coadă. Practic rămânem blocaţi pe o hartă falsă, pe un detaliu mărit care defapt teritorial e doar un punct. O altă parte rea a hiperbolizarii situaţiei este faptul că devine o deprindere, o obişnuinţă şi astfel harta iniţială şi autentică se pierde. Traseul tău este dus la bun sfârşit de la prima clipă -ultima clipă, de la 0=120 ani, dar numărul de km nu este împlinit. Este cu mult mai puţin decât ar fi trebuit să fie. Niciodată nu ştii ce şi cum, dar ştii că : traseul nostru solicită conştientizarea punctului roşu în măsura în care el rămâne doar un punct şi nu devine hartă. Conştientizarea pe plan sentimental înseamnă împiedicarea hiperbolizarii punctului care la rândul lui impiedică zoomul să se retragă la viziunea initială , deci iar pierdem harta initială . Având în vedere informaţiile furnizate, călătorie plăcută !

One of My Short Phrases : “Conştientizarea situaţiei implică analiză, trăire şi detaşare constantă.

h1

6 (A constientiza)

iunie 13, 2008

NIVELUL 1

A conştientiza = a te conştientiza

Salut!

Astăzi am parte de o mare surpriză din partea agenţiei “Inside”. Sunt foarte încântată că am fost invitată la expoziţia organizată de această fundaţie. Totodată am fost şi mai surprinsă să aflu că elementele din această expoziţie nu sunt tablouri, nici sculpturi ci sunt defapt oameni.
Am mai aflat că organizaţia doreşte ca prin această expoziţie, să fie puse în vânzare aceste “elemente”, iar prin banii strânşi să ajute oamenii cu nevoi speciale (care din păcate nu se pot ajuta singuri).
Având în vedere că aceste elemente ale expoziţiei sunt oameni, fiecare trebuie să ţină un discurs despre propria-i persoană în care nu sunt admise numai calităţile, ci neapărat şi defectele, tot discursul fiind prezentat pe baza schemei: afirmaţie-argument (asta în prima etapă). În a doua etapă , vor avea un set de întrebări din partea unor psihologi pe baza discursului lor. Un mare as în mânecă îl au cei care îşi prezintă propriul caracter, pe măsură ce l-au conştientizat, cu tot cu defecte şi calităţi şi în special cu defectele pe care şi le-au corectat şi transformat în calităţi.
Am aflat de la un bun prieten din juriu că aceşti oameni-elemente sunt foarte bine selectaţi pentru aceasta expoziţie şi că sunt persoane complexe care nu se conştientizează pe sine aşa cum sunt defapt. Sunt oameni carora le e frică să se accepte aşa cum sunt şi alegerea lor pentru expoziţie constă defapt în urmărirea relaţiei ei-cu-ei, care se pare că are nevoie de un terapeut.
Expoziţia a fost realizată în aşa fel încât să îi pună pe aceşti oameni faţă în faţă cu ei înşişi şi să comunice: sincer şi critic.
Totodată mai ştiu faptul că cei aleşi şi-au trasat o multitudine de corecturi/operatii(chirurgie plastică) asupra lor, nu din cauza neacceptarii în societate, sau a interesului financiar-social, ci DOAR din pricina neacceptarii de sine. Şi foarte interesant şi trist e cum aceste operaţii(plastice) devin depinderi, devin obişnuinţe şi eul lor, substratul personalităţii lor este atât de adânc îngropat încât nici ei nu îl mai găsesc. Aşa au avut un exemplu anul trecut, mi-a povestit amicul meu, că în cadrul expoziţiei unul dintre oamenii-elemente a fost atât de sigur de propria-i persoană la început, pentru ca în final, când după setul de întrebări a descoperit că defapt ceea ce credea el că e, era doar una din operaţiile făcute acum câţiva ani buni de care el vroia să scape. Şi acel om era un om care chiar lucrase de ceva timp la constientizarea propriului eu. Şi-a descoperit o serie de operaţii pe care le deţinea, imediat aruncându-le la gunoi. Se pare că nu scăpase de toate.
Aşa că e destul de grav să nu-şi accepte lor anumite lucruri. Acceptând ţie, înseamnă recunoscandu-ţi ţie, în tine aceste lucruri.
Totuşi, oricât de dificil ar fi să fii un element al acestei expoziţii, aceşti oameni au parte de un mare avantaj: învaţă se analizeze, să se conştientizeze cu tot cu părţi bune şi mai ales cu cele rele. Mai ales conştientizându-şi părţile rele, evită în primul rând deprinderile şi învaţă cum să le transforme din - în +. Şi a fi capabil să le transformi te aruncă automat la o altă scară, la un alt nivel. La nivelul conştientizării/cunoaşterii de sine.
Am uitat încă un lucru important să îţi relatez. Am primit şi lista oamenilor-elemente de care cred că eşti interesat:

A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S

TU

U
V
W
X
Y
Z

Ne vedem ACOLO!

One of my Short Phrases: ” Analiza propriului eu trebuie făcută constant, sincer şi critic.”

h1

EXAMEN

iunie 9, 2008

Examenul are următoarele cerinţe:

1. Să poţi citi.
2. Să înţelegi ce citeşti.
3. Să aplici ceea ce ştii să citeşti şi să înţelegi.

Cele trei instrumente abordate, sunt legate între ele prin relaţia strânsă dintre acestea. Fiecare trebuie experimentate separat, tocmai pentru a accentua lipsa celeilalte. Următorul text, este cel de examen pe baza căruia va urma proba de examen. Succes!

TEXTUL

-Ca să ai voinţă trebuie să te concentrezi.
-Ca să te poţi concentra ai nevoie de răbdare.
-Ca să ai răbdare trebuie să ai voinţa.

PROBA DE EXAMEN

1. Citeşte frazele.
2. Leagă aceste fraze într-una singură, dar cu înţeles.
3. Acum, leagă o fundă mare cu ele, în tine .

h1

Instrumentul nr. 3

iunie 9, 2008

Drumul e prezent.
Instrumentul e prezent.
Testul e mai prezent ca niciodată.
Eşti pregătit?

CONCENTRAREA este un instrument cheie în drumul nostru. Ea se află în noua ta casă cu un etaj. Eşti stăpânul unei case ultra-performante, dat fiind faptul că are şi un lift. Deţii două lucruri importante. O casă (adică pe tine) şi concentrarea (liftul din casa ta). Ai două părţi de îngrijit, de conştientizat şi utilizat. Liftul din casa ta e special pentru că face legătura dintre parter (psihic) şi etaj (fizic) în ce moment vrei tu.

Cred că mai ţii minte.
Eu sunt aici să te testez. Să te testezi.
Pentru fiecare instrument vom avea două teste.

TESTUL 1

Primul test va avea două părţi care vor accentua capabilitatea noastră de a ne utiliza liftul.
1. Este weekend. Obişnuieşti să ieşi seara? Dacă nu, nici o problemă. Ai nevoie de un loc aglomerat, plin de ispite şi de un text. Orice fel de text, cu condiţia să fie mai lung de 4 rânduri. Cerinţa este următoarea: trebuie să înveţi textul, poezia în acest loc (cu cât e mai aglomerat, ispititor, agitant, stresant, cu atât mai bine) .

Cât te bine te poţi concentra?

2. Nu contează cine eşti. Astăzi vei fii actor. Nu vei mai fii cine eşti. Contează să joci un rol atât de bine încât să nu mai corespundă cu eul tău. Testează-ţi rolul cu un necunoscut.

Cât de bine te poţi concentra?

TESTUL 2

Testul acesta presupune o întâmplare nefericită, dar salvată datorită capacităţii tale de a te concentra. Legătura fizic-psihic va fi scoasă în evidenţă, precum şi liftul(concentrarea) care poate elimina nefericirea.
Acest experiment poate fi utilizat numai când vei avea o durere fizică: lovitură, durere de măsea, zgârietură s.a.m.d .
Ceea ce trebuie să faci, e să te concentrezi asupra altei părţi/idei/situaţie încât creierul tău să nu mai primească informaţia de durere, astfel să se orienteze spre altceva, iar durerea o dată cu asta să dispară.
Practic vei reuşi să trasezi o altă cale de deplasare a liftului. Tot fizic-psihic, dar fără durere.

Cât de bine te poţi concentra?

CONCLUZIE

Remodelează-te.
Ia un creion, trasează altă rută a liftului, dar tot în casa ta.

h1

5

mai 2, 2008


După semnalul sonor, vă rog să lăsaţi mesajul dorit.

BEEP

Bună ziua. V-am sunat să vă spun felicitări!
Vă anunţ că am terminat analizele dumneavoastră şi ele au afişat faptul că aveţi toate aptitudinile pentru a fi un bun antrenor ! Tot ceea ce mai rămâne de făcut, este să vă prezentaţi în cursul acestei săptămâni la sediu pentru a le putea valorifica.
De asemenea, am fost instruită să vă dau toate răspunsurile la întrebările pe care le veţi avea şi totodată mă simt responabilă să vă anticipez anumite întrebări la care vă voi răspunde.
Aptitudinile dumnevoastră în ceea ce priveşte meseria de antrenor constau în asul din mâneca dumneavoastră. Asul pe care îl purtaţi cu dumneavoastră pretutindeni, pe care îl aveţi din naştere. Asul pe care noi vi-l arătăm pentru a-l putea folosi în avantajul dumneavoastră.
De asemenea mă simt nevoită să vă spun că asul din mânecă, nu sunteţi decât dumneavoastră şi propria voastră putere de a vă ajuta.

Această slujbă de antrenor constă în :

-puterea de a antrena sportivii
-puterea de a nu-i lăsa să regreseze
-puterea de a nu-i lăsa să cadă, de a trage de ei nelimitat
-puterea de a-i împinge înainte
-puterea de a-i ajuta în orice fel

Înseamnă să :

-aveţi voinţa de a avea puterea
-aveţi încredere în dumneavoastră

În definitiv mai rămâne un singur lucru de precizat. Slujba aceasta de antrenor mai are o singură caracteristică : este a dumneavoastră pentru dumneavoastră, în sensul că nu veţi avea nici un sportiv de antrenat decât pe dumneavoastră. Salariul este propria dumneavoastră satisfacţie, adică a experienţelor împlinite şi înţelese şi deasemenea ajutorul dumneavoastră pentru dumneavoastră.

Cu un cuvânt: dacă veţi fi admis pentru meseria de antrenor, defapt veţi fi propriul dumneavoastră suport. Când vă veţi simţi pregătit vă aşteptăm la sediu, cu o singură condiţie: cel târziu săptămâna aceasta.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat. La revedere, Conştiinţa.

BEEP

Two of my Short Phrases :

Nu e deajuns să ai încredere în tine, trebuie mai mult: trebuie să fii propriul tău suport.”

Riscul e într-adevăr bine asumat, atunci când eşti propriul tău suport.”

h1

Sunt la piscină.

mai 1, 2008

AAABCDEFGHIJKLMNOPQRSSTTUVWXYZ

UE CN UIME

EU CU MINE

Întrebare: cine e alături de tine necondiţionat/nelimitat ? (înafară de forţele spirituale)
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Nimeni nu e alături de noi în viaţa asta concretă necondiţionat, nelimitat. Nimeni înafară de noi. Noi şi persoana noastră. Nu trebuie să fii de acord, dar răspunde. Întrebare: cine e alături de tine tot timpul şi va fi pentru tot restul vieţii tale? (repet, înafară de forţele superioare/spirituale)
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Trist, dar adevărat e faptul că nimeni nu e şi va fi alături de noi nelimitat. Suntem singuri şi acest “trist” adevăr trebuie zdruncinat pentru că în “singurătatea asta” avem alături de noi cea mai imprevizibilă fiinţă, cea mai misterioasă, o fiinţă plină de potenţial care ascunde multe. Eu, Tu, El, Ea. Întrebare: în definitiv, cum te poţi cunoaşte mai bine dacă nu experimentezi pe cont propriu? şi cum poţi experimenta mai bine pe cont propriu dacă nu atunci când eşti singur ?
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Trebuie să conştientizăm că suntem singuri şi că relaţia noi-cu-noi e foarte importantă. Nu înseamnă că eşti egoist, narcisist sau alte “caracterizări” de genul acesta. Întrebare: când poţi avea o relaţie (orice fel de relaţie) cu cineva?
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Când începi să cunoşti o persoană, automat se formează o relaţie si totodată începi să ai şi alte “puteri magice” : începi să o înţelegi, începi să o poţi ajuta, începi să o poţi îndruma. Acest lucru e valabil la orice persoană în relaţie cu orice persoană. Întrebare: în relaţia noi-cu-noi cum crezi se procedează?
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Suntem singuri şi relaţia noi-cu-noi e împlinită atunci când acceptăm acest lucru. Când reflectăm asupra noastră, noi cu noi, măcar o oră pe zi. Întrebare: câte ore stai cu tine şi “discuţi” ?
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Experienţă proprie se poate numi şi experienţa cu sine: să te plimbi singur, nu doar să umbli, să mergi la un suc cu tine să stai şi să reflecti asupra ta, asupra altora, să faci orice lucru cu tine măcar o dată şi să te simţi bine făcându-l. Astfel relaţia cu noi înşine va creşte. Te vei putea înţelege mai bine, te vei putea ajuta mai bine. Şi a te ajuta înseamnă şi a te critica, a te împinge în faţă, a nu te lăsa să cazi. Întrebare : eşti tu propriul antrenor?
Citeşte cu voce tare. Aprofundează şi găseşte înţelesuri din mai multe perspective. Înţelege ceea ce citeşti.
Următorul pas ar fi un test, dar testul va fi între tine şi tine. TU te vei testa cum vrei pentru că tu eşti singur, iar eu nu exist. Eu cu mine suntem la piscină.

AAABCDEFGHIJKLMNOPQRSSTTUVWXYZ

NT UC ETUI

TU CU TINE

h1

Instrumentul nr 2

aprilie 25, 2008

Drumul e prezent.
Instrumentul e prezent.
Testul e mai prezent ca niciodată.
Eşti pregătit?

VOINŢA e un instrument important în drumul nostru. Ea este calitatea şi claritatea cu care reuşim să facem paşii înainte.
Este calul sălbatic cel mai greu de stăpânit, dar nu imposibil. Avem nevoie de un pic de autodeterminare şi putem transforma acest cal sălbatic în cel mai educat cal posibil (PSIHIC) şi cel mai curat şi frumos văzut vreodată. (FIZIC)

Mai ţii minte?
Eu sunt aici să te testez. Să te testezi.
Pentru fiecare instrument vom avea două teste.

TESTUL 1

Astăzi ai o însărcinare pe care trebuie să o duci la bun sfârşit. Este vorba de calul tău. L-am înscris la un concurs de rase de cai şi la concursul de sărituri peste obstacole.
Calul tău e important. Ai 4 luni la dispoziţie să îl aduci la starea adecvată pentru concurs. Îţi doresc succes.
Ne vedem în 1 august la Festivalul de la Râşnov.

P.S
Am uitat să îţi zic de test. Ca să îl treci trebuie îndeplinite aceste mici cerinţe:

1: Cu ajutorul calului trezeşte-te exact când îţi sună ceasul/alarma.
2: Aleargă cel puţin 1 kilometru pe zi.
3: Mergi pe jos cel puţin 2 ore pe zi.
4: Fixează-ţi un scop mic în fiecare dimineaţă şi călăreşte calul până la el.
5: Descoperă ce reprezintă calul.

TESTUL 2

Testul acesta va fi simplu. Trebuie să îndeplineşti doar 4 cerinţe:

1: Trezeşte-te cu 5 minute înainte să îţi sune alarma şi zâmbeşte.
2: Aleargă cu 1 m în plus.
3: Mergi pe jos cu 5 minute în plus.
4: Fiecare scop mic să te determine la un alt scop.

CONCLUZIE

Autodepăşeşte-te.

Calul e alături de tine. Ne vedem la Râşnov.

h1

Instrumentul nr 1

aprilie 16, 2008

Drumul e prezent.
Instrumentul e prezent.
Testul e mai prezent ca niciodată.
Eşti pregătit?

RĂBDAREA este un instrument important în drumul nostru. Comercializată sau nu, răbdarea are consecinţe importante şi modul în care ne folosim de ea ne influenţează paşii următori în drumul ce îl avem de parcurs.

Nu sunt aici pentru a da o definiţie răbdării, sau pentru a-ţi spune când şi unde să o aplici. Ea poate fi aplicată oriunde, oricând, oricum.
Eu sunt aici să te testez. Să te testezi.
Pentru fiecare instrument vom avea două teste.

TESTUL 1

Cu toţii am jucat “la perete, la perete stop!”. Asta vei face şi tu astăzi, numai un pic diferit.
Ai nevoie de un prieten care să te ajute.
În primul rând vei avea nevoie de o cameră la dispoziţie în care vei avea: un scaun şi un pahar. Acestea le vei aşeza similar primei poze, în mijlocul camerei.
Prietenul tău va sta în faţa acestor lucruri şi cu spatele la ele. Tu vei sta în partea opusă lui, adică în spatele obiectelor.
Scopul tău este să ajungi la prietenul tău, dar nu oricum.
Până să ajungi la el ai de străbătut trei etape:
1: Să mergi în partea stânga/dreaptă a camerei (depinde de cum priveşti) şi să te pui în genunchi.
2: Te vei deplasa până la scaun şi vei sta jos.
3: Vei ajunge la pahar şi vei lua o sorbitură.

DAR, toate aceste etape trebuie făcute pe furiş, fără ca prietenul tău să vadă că te mişti.
Acesta va sta cu spatele, dar are dreptul să se întoarcă oricând să vadă ce faci.
Dacă vede că te mişti : Înapoi cu tine şi reiei şi toate etapele!
Până să îl atingi, tu trebuie să fii o statuie.

Câtă răbdare ai să îţi atingi scopul?

TESTUL 2

Ce observi în a doua imagine? Păr, păr şi iar păr.
Testul constă în a-ţi număra firele de păr (cu condiţia să nu fi chel). Începi acum.

Te mai întreb : câtă răbdare ai să îţi atingi scopul?

CONCLUZIE

Statuie sau matematician? În ce stare e răbdarea ta?
Cât % (la sută) vei reuşi să îţi atingi scopurile în viaţă?

Reanalizează-te.

h1

4

aprilie 11, 2008

Mai nou, fac şi servicii la domiciliu. Îţi aduc mic-dejunul la pat, bine pregătit după cum vezi. Poţi începe cu ce doreşti tu, cu oricare sortiment. Important e să te simţi bine.

Dacă le eliminăm pe rând, cu ce rămânem? Am eliminat croissantul cremos, am băut şi cafeaua şi ne-am răcorit şi cu un suc proaspăt de portocale. Am rămas cu tava.

Pentru a avea un mic-dejun frumos la pat, am avut nevoie de tavă. Ea a fost mediatorul fără de care nu m-aş fi descurcat.

Tot aşa în viaţă avem nevoie de anumiţi mediatori între noi şi noi. Între noi şi o parte mai ceţoasă a noastră.La fel cum nu am putut să transport toate sortimentele într-o singură mână, cu propria mea forţă, aşa nu pot să fiu tot timpul mediatorul dintre mine şi mine.

Tava se transpune şi în viaţa noastră şi există doar dacă o acceptăm şi folosim. Când avem o problemă, ne confruntăm cu ea, o analizăm şi încercăm să-i găsim o rezolvare. Privim această problemă dintr-o perspectivă. Perspectiva din faţă, perspectiva personală. Ajunge doar această “privire”?

Intrebarea e: ce facem cu tava? Ce să aşezăm acum pe ea ? Aşezăm problema noastră şi o analizăm. Ne detaşăm de perspectiva dinăuntru şi privim problema aşezată în faţă noastră.

Nu e prea mare diferenţă nu e aşa? Într-adevăr poţi privi şi analiza problema mult mai bine, dar mesajul ei nu se reflectă în tine. După ce ai tot analizat-o, cum o readuci în tine? Cum te foloseşti de analiza pe care ai făcut-o şi care poate duce la o rezolvare? Ai nevoie de un reflector, de o oglindă care să te împungă cu problema şi cu analiza detaşată pe care i-ai făcut-o. Avem un reflector? Cine e?

Există şi acest reflector : sunt eu, eşti tu, este prietenul tău. Prietenul sau persoana cu care discuţi şi la care te deschizi. Cum are loc oglindirea? Să luăm un exemplu : “Gică se confruntă cu o problemă pe care nu prea doreşte să o expună, să o discute cu alţii. E de părere că şi dacă şi-ar expune-o, cine ar ţine cont de ea? Se hotărăşte să o rezolve singur. Situaţia în care se află, din perspectiva lui îi da la prima vedere numai o cale de rezolvare. O încearcă, dar rezultatul nu este unul dorit. Meditează asupra situaţiei şi încearcă o altă cale de rezolvare, care din păcate duce tot la eşec. Într-o dimineaţă, plimbându-se prin parc, Gică se întâlneşte cu Lică, un coleg de-al lui de facultate. Aflat într-o situaţie fără răspuns, Gică îşi pune problemele pe tavă, în faţă lui Lică. Oglindirea are loc când Lică îşi spune punctul de vedere asupra situaţiei. Chiar dacă el nu ţine la problema lui Gică, punctul lui de vedere asupra problemei în primul rând întăreşte ideea că Gică are o problemă şi oferă o altă perspectivă care îi deschide lui Gică perspectiva proprie cu 1 grad în plus. Mai important e faptul că oglindeşte aceste lucruri înapoi în subiectivitatea lui Gică. Cum? Prin comunicare. Chiar dacă punctul de vedere a lui Lică nu era în concordanţă cu cel a lui Gică, chiar dacă nu au aceleaşi principii, mesajul problema există şi că sunt N căi de rezolvare (chiar şi cele mai absurde ) e transmis direct.”

MD PT TINE -Mic-dejun pentru tine.

One of my Short Phrases : “Priveşte-te şi în oglinda altuia.

h1

ciocolata sau gogoaşa?

aprilie 7, 2008

În general nu ispitesc oamenii să citească posturile. Nici astăzi nu o voi face. Tot ceea ce fac este să vă ofer 2 sortimente de desert, din care puteţi să îl alegeţi pe cel care vă este mai aproape de inimă. Nu vă ispitesc, ci vă suplinesc cu energie pe gratis. Vă umplu cu energie şi o oarecare euforie pentru a citi mai cu drag.

Energia este prezentă peste tot, sub diferite forme.
Energia este manifestată interior, sau exterior.
Deschid subiectul: energia stărilor interioare, mai bine zis energia sentimentelor.
În relaţiile interumane, sentimentele, deci energiile, pot fi pozitive sau negative.
Negativ sau pozitiv?
Energiile negative sunt prezente în noi şi sunt direcţionate către un receptor, către o persoană. Fluxul acestor energii este transportat către acea persoană, dar dată fiind prezenţa instinctului de apărare, omul îşi ridică un scut, iar energiile negative se reîntorc asupra noastră. Acest lucru, repetat, ne distanţează/răneşte şi ne va face la un moment dat să renunţăm la negativism. Dacă acţiunea va avea loc în acest fel, energiile negative către acel receptor vor dispărea, iar tu vei mai primi o ciocolată/gogoaşă. Într-un fel beneficiem prin prisma propriilor noastre energii negative prin faptul că îndepartandu-ne de ele, lăsăm loc celor pozitive.
Energiile pozitive, prezente în noi, sunt direcţionate tot către un receptor, către o persoană. Energia pozitivă are o direcţie precisă, iar receptorul acceptând aceste energii, le va găzdui. Din acest punct de vedere avem două beneficii: în primul rând energia pozitivă ne este găzduită şi în al doilea rând aceasta se reflectă şi asupra noastră dându-ne ambiţie şi împlinire (să nu uităm al treilea beneficiu: primim la rândul nostru energie pozitivă de la acea persoană, din care o parte la rândul nostru o reflectăm asupra deţinătorului).
DAR
“Energiile pozitive, prezente în noi, sunt direcţionate tot către un receptor, către o persoană”, dar care nu ne găzduieşte energiile. Nu deţine scut, ci pur şi simplu nu acceptă energiile noastre pozitive. Mai bine zis, nu există din punct de vedere al sensului cuvântului “receptor”. Nereceptând energiile, acesta nu există. Energia noastră pozitivă fluctuează în van. Este pierdută degeaba.

Ce beneficiu avem aici?

Minus unu. Pentru încă o ciocolată/gogoaşă, raspunde :

Cum îmi pot auto-reflecta energia pozitivă înapoi ?

Liber la interpretări.